Prietena noastra cartea
Ati privit desigur un om aplecat asupra unei carti.
Ati remarcat pe chipul sau concentrare, seninatate, bucurie sau tristete si, deseori, satisfactie si incantare.
Seninatate, bucurie sau intristare si zbucium, pentru ca scrierile bune cuprind in paginile lor o bogatie de gandire si de sentimente omenesti purtate spre noi de catre eroii cartilor si cititorul traieste impreuna cu ei fiecare intamplare. Satisfactie si incantarea sunt consecintele acestor trairi. O dovada graitoare a unei carti bine scrisa.
Dar, pe langa trairi emotionale, cartile ofera si numeroase foloase mintii noastre. care dintre noi n-a invatat sa cunoasca marile lumii, adancul fabulos al scoartei terestre, flora si fauna globului, oamenii din cele mai diferite regiuni prin scrierile lui Darwin, Cook, Livingstone? Cine oare n-a cunoscut si a trait istoria Frantei medievale impreuna cu Regina Margot, cu doamna de Monsereu sau cu cei trei muschetari? Cand terminam lectura romanului „Fiul vrajitoarei”, insemnatatea marilor descoperiri astronomice din sec. XVI-XVII pentru evolutia omenirii, indeosebi, cele ale savantului german Kepler, este pusa in evidenta convingatoare. Lumea antica greaca ni se dezvaluie firesc si impresionant, aievea, prin paginile poemelor homerice. India veche, cu oamenii, obiceiurile specifice si gandirea caracteristica, devine familiara dupa lectura epopeii „Sacontala”. Universul exotic din insula vecina Angliei ne fascineaza citind „Pescarul din Islanda”, de Pierre Loti. Conflagratia Primului Razboi Mondial, cu inclestarea, dramatismul si urmarile lor pozitive si nefaste, apar incomparabil mai vii, in raport cu studiile istorice de specialitate, prin lectura romanelor „Focul”, de Barbusse, „Prapadul”, de Zola, sau „Intunecare”, de Cezar Petrescu. Mentiunea mea de „incomparabil” este indreptatita, intrucat poetii, prozatorii, dramaturgii, au darul, au inzestrarea de a crea prin scrisul lor viata adevarata si de a ne face s-o traim si noi aievea si emotionant.
Cartile bune strecoara in fiinta lectorilor pasiunea pentru aflarea adevarului, dragoste fata de oameni, curaj, sinceritate, modestie, atribute care fac din noi oameni adevarati. Suntem incredintati ca nu exista tanar care sa nu fi devenit mai perseverent, mai sensibil, mai bun odata cu paginile cartilor „Cuore”, de Edmondo de Amicis, sau „Singur pe lume”, de Hector Malot. Pe multi dintre noi ne urmareste si azi imaginea micutului Enrico sau a curajosului si bunului Marco. Cand eram elev, cu Rémi, din „Singur pe lume”, am plans pe toata durata lecturii. Impreuna cu Spartacus, eroul lui Giovagnoli, ne-am indignat si ne-am otelit firea. Insotindu-i pe Pierre si Luce, din scrisul lui Romaine Rolland, am simtit zguduitor primejdia razboaielor. Suntem mai buni, mai hotarati, mai daruiti idealurilor frumoase alaturi de chipul domnului Trandafir si al Victoriei Lipan, din paginile lui Sadoveanu. Mult mai sensibili si mai indragostiti de natura, reluand cu interes si emotie lectura poemelor eminesciene, mai apropiati de ideea de ideal si de sacrificiu pentru o cauza nobila, purtand in minte si in inima chipul de titani sacrificandu-se pe altarul artei, dupa evocarile lui Irving Stone, „Agonie si extaz” si „Bucuria vietii”, avandu-i ca protagonisti pe Michelangelo si pe Van Gogh.
Vi s-a intamplat ca, atunci cand terminati lectura unei carti, s-o strangeti de emotie la piept sau chiar sa o sarutati, regretand ca s-a terminat? Desigur, si acest gest releva insemnatatea, pretuirea pe care cartea si-a dobandit-o pentru noi.
Cartile sunt prietenii buni ai omului. Ele ni se ofera oricand si fara rezerve, nu se supara si nu ne supara, sunt sincere, nu ne parasesc, cum se mai intampla uneori din partea semenilor nostri. Ramane sa stim sa le cautam prietenia.
Am deprins sa citesc carti bune prin primele clase de liceu, avand ca exemplu preocuparile unui elev mai mare cu un an decat mine, Giosu Stefan, devenit cu timpul profesor universitar de valoare. Indemnurile, recomandarile, si mai ales discutiile purtate impreuna pe marginea cartilor au insemnat mult. De atunci incoace am cautat mereu prietenia cartilor, invatatura, folosul lor, odihna si incantarea lor. Acesti prieteni dezinteresati mi-au cerut mult mai putin. Sa le randuiesc in biblioteca dupa felul lor, sa le citesc cu atentie si sa desprind cunostinte, invataminte si frumuseti din cuprinsul lor.
Pe masura trecerii timpului, inteleg tot mai bine exigentele lecturii. O carte ferecata in biblioteca si necitita inseamna o mina de uraniu in vecinatatea unui trib salbatic, iar lectura superficiala a unei carti, ca o simpla distractie, lipsind participarea afectiva, reflectia si activitatea practica posterioara, ne duce cu gandul la energia nucleara pe care ar irosi-o un reactor in locul utilizarii ei constructive.
Ferigile cresc in umbra deasa si parfumata a padurii, perlele rare se formeaza in asternutul roz-trandafiriu al scoicilor, oamenii se dezvolta spiritual in ambianta cartilor.
Incerc sa nu cred, cum mi se mai spune astazi, ca oamenii citesc putin sau unii deloc. In asemenea situatii ne-ar pandi saracirea spiritului si dezumanizarea.
http://www.evenimentuldebotosani.ro/viewArticol.php?articol_id=20588
BluePink 