Armonii cromatice de toamna
Îmi place să ascult în timpul toamnei, mai mult decât în restul anului, muzică de Schubert, întrucât sonurile sale sunt variate şi multiple, colorate ca şi haina multicoloră a toamnei, sonuri de cele mai multe ori, cu aer optimist. Muzică de Robert Schuman, pentru că ea respiră o melancolie calmă, atât de consonantă cu atmosfera toamnei, cu ecouri de regret pentru despărţirea de lumina şi căldura verii. Şi în lecturile de poezie mă opresc mai curând asupra paginilor din Verlaine, Esenin, Bacovia.
Toamna bogată în roade şi culori, îşi află astăzi ecou, în mod fericit, spre bucuria şi satisfactia noastră, în expoziţia pe care ne-o oferă pictorul Georgel Spaiuc.Nici că se putea un dar cromatic mai potrivit, univers de lumină şi culoare de imagini sincere şi sensibile!
El pleacă din însuşirile native ale unui om talentat, provine din exemplu şi îndrumările domnului profesor Hreniuc, din anii Şcolii de Arte, se amplifică şi evoluează prin contactul cu pictura consacrată din ţară şi din afară.
Anii ultimi petrecuţi la Roma, în casa fratelui său, inginer, i-au oferit prilejul de a vedea arta unor mari muzee şi a unor expoziţii temporare, de o valoare greu de exprimat (Monet în primul rând, dar şi Velasqez, Van Gogh). A contat foarte mult şi faptul că artistul lucrează permanent, că este numai relativ mulţumit de realizările şi că tinde mereu să se depăşească.
Îl cunosc de mai mult de 15 ani. Ne-am apropiat datorită înclinărilor noastre comune spre artă, către pictură îndeosebi.eu ca amator şi ca om cu interes şi pasiune pentru educarea elevilor mei pe tărâmul muzelor. I-am urmărit expoziţiile anterioare, despre una din ele am scris în revista “Hyperion” a Consiliului de Cultură Botoşani. Expunea atunci împreună cu Aurel Azamfirei. Mi-a plăcut de atunci arta sa şi m-am împrietenit cu omul Spaiuc. Cu satisfacţi l-am auzit de curând pe domnul profesor Hreniuc spunându-mi că Georgel a evoluat mult pe tărâm artistic. Este şi convingerea mea, exprimată şi prin faptul că am venit să vorbesc la deschiderea expoziţiei. Merită, pentru că este frumoasă în accepţiunea curentă a termenului. Place, satisface şi pe cei avizaţi.
Un ansamblu de imagini variate ca sursă de inspiraţie, peisaje după natură, un grup aparte floral, peisaj arhitectonic, urban şi rural. Din lucrările peisajului urban din Roma veche, majoritatea lucrărilor au rămas la amatorii de artă de acolo, prin achiziţii. Încerc să mă opresc asupra temelor menţionate, referindumă la lucrările de faţă şi la alte câteva care îmi aparţin mai de mult. Din peisajul natural mă captează florile şi siluetele bogate ale castanilor, imaginile impunătoare şi sobre ale chiparoşilor. Dăruit peisajului, pe care îl cultivă cu predilecţie şi pasiune, era de aşteptat ca florile să abunde pe pânzele sale. În primul rând flori viguroase, intens colorate, în care se simte sevele puternice ale pământului. Ele mă duc cu gândul la florile lui Dumitru Ghiaţă, evident diferite ca forţă de expresie şi specific de culoare. Flori asemeni firii sale de om puternic şi optimist, ele exprimă farmecul, bucuria, resimţită de noi când le privim. O menţiune deosebită, specială, pentru câmpurile de maci. Privindu-le pentru o clipă ne încearcă gândul câmpurilor de maci a lui Monet şi emoţiile celebrelor pânze ale pictorului Ioan Gherghiu “Grădinile suspendate”. Probabil contactul cu expoziţia Monet de la Roma să fi contribuit şi el la abordarea acestor compoziţii, care par şi ele grădini ale raiului floral, cu care te contopeşti prin admiraţie. Câmpurile de maci par veritabile variaţiuni de virtuozitate, pe infinite tonuri de roşu, amintindu-mi de splendidele “Variaţiuni pe coarda sol” ale lui Johan Sebastian Bach. Un padant imagistic şi afectiv, în coroanele bogate, luxuriante ale castanilor. Castani văzuţi de la fereastra apartamentului său în grădina bisericii Sfântul Gheorghe. Castani în momente diferite ale vestigiului floral. Miracolul lor îmi aminteşte de fundalurile de pădure cu copiliţe, încărcate cu şorţuri de flori de Auguste Renoir.
În anii în care a pictat în Italia la Roma, a surprins numeroase aspecte din peisajul Cetăţii Eterne. Artistul a fost atras îndeosebi de imaginea pieţelor romane, păstrând vestigiile antice, cu ruinile de coloane de marmură, întregi sau frânturi, fundaţii, pietre din vechile construcţii, toate aduse parcă la viaţă de siluetele de un verde intens al chiparoşilor. Fundalurile de clădiri mai noi amplifică atmosfera de continuitate de viaţă. Dominantele cromatice de maronuri, verde, griu, albastru, adecvate modelelor, conferă atmosfera de trecut, de neuitat şi de perenitate. De măreţie istorică apusă şi mereu prezentă.
Din ahitectonica rurală mă opresc asupra unei pânze din 1996, dragă mie şi care îmi aparţine, “Case la Manoleşti”. Câteva case la margine de sat, ivite printre arbori înalţi, care le învăluie într-o atmosferă de poveste şi de tihnă eternă, specifică satelor de odinioară. Oamenii nu se mai văd dar atmosfera tabloului respiră pezenţa lor afectivă şi de viaţă harnică, curată spiritual. Simfonie de tonuri sobre, luminate de mici zone de galben şi alb, toate orchestrate, în care amintirea şi meditaţia încântă. Când mă vizitează, privimi din nou lucrările din mica mea colecţie şi eu îndrăznesc să-i spun: “este capodopera picturii tale”. El zâmbeşte cumva aprobativ, lăsând să înţeleg, fără cuvinte, că alte lucrări mai noi sunt mai realizate şi mai preţuite de către el. Îmi place şi imaginea cu peisajul “Case din Sarafineşti”, prezent în expoziţie, investit cu poezie şi frumuseţe şi “Vedere din Tărgul Ocna”, de asemeni, aparţinându-mi. Un cartier de case vechi, clădite succesiv pe un clin de deal. Imaginea unui orăşel cu aer de trecut şi de calm, pe care o exprimă cromatic suita de griuri şi ocruri atenuate, potenţate de mici pete de albastru şi îndeosebi de desenul tranşant, ce defineşte volumele, prin linii puternice de negru. Împreună cu un prieten în ale artei, Marcel, Georgel Spaiuc a cutreierat în ultima vreme, uneori în zori, centrul vechi al oraşului (Botoşani), spre a suprinde atmosfera trecută şi prezentă din preajma clădirilor păstrate. Sunt imagini care amintesc de un oraş modest arhitectonic, dar ridicat cu bun gust şi despre lumea activă şi potolită de odinioară. Tonalitatea luminoasă a unor asemeni imagini inspiră preţuire şi respect pentru trecutul oraşului nostru.
Însuşirile definitorii ale picturii lui Georgel Spaiuc cred că sunt: firescul imaginilor, atmosfera lor de poezie şi frumuseţe şi varietatea coloritului. În artă, în pictura figurativă, asemănarea imaginii artistice cu modelul este esenţială. Asemănare transfigurată prin eul creator al artistului, dar care păstrează atributele de firesc şi adevăr, departe de orice umbră de improvizaţie şi artificial. În pictura lui Spaiuc florile, peisajele, arborii, casele sau palatele sunt aidoma lor, dar pulsând de viaţă şi de emoţie. Artistul înzestrat şi sensibil trăieşte totdeauna o multitudine de gânduri şi sentimente în vecinătatea modelelor sale în timpul creaţiei. De sentimente îndeosebi. Prin sensibilitatea cu care este înzestrat şi prin dexteritate tehnică, însuşită în timp, artistul transpune prin logodna fericită dintre culoare şi lumină, dintre zonele luminoase şi cele adumbrite, sentimentele încercate de el în fervoarea creaţiei. E conferă picturii aura de poezie, care ne emoţionează, ne subjugă. Poezia picturii prezente respiră îndeosebi bucuria generală de frumuseţea naturii, de miracolele ei. Trezeşte încredere, speranţă, calm şi echilibru spiritual. Tristeţea, zbuciumul, durerea sunt departe de fiinţa sa şi de arta sa. O poezie calmă, luminoasă, ca în pastelurile bardului de la Miceşti. Pictura este prin definiţie arta culorii. Fără a ignora desenul, pregătind lucrarea şi fiind în simbioză cu aspectul cromatic, sunt convins că pictorul Spaiuc desenează mai ales prin culoare. Foarte rar intervine prin linii finale de contur. Culorile sale sunt vii, luminoase, din cale mai multe ori, în stare pură. Aşternute într-un tempo lent, dar uneori şi prin izbucniri, permiţând realizarea gândurilor încercate şi surprinderea sentimentelor trăite în vecinătatea modelelor. Preferă tonurile de verde, albastru, maron, fără a trăda rozurile discrete, roşul viu, galbenul limon. Sunt străine culorile edulcorate, parfumate. Este înzestra şi cu harul învecinărilor cromatice, fericit orchestrate, fiindu-i proprii efectele contrastelor şi al armonizării prin degradeuri suptile. Jocul suprafeţelor de culoare realizează un ademenitor univers de acorduri şi poezie. Admir în pictura sa şi ştiinţa compoziţiei, imaginile dispuse, grupate adecvat, încât să contribuie la aspectul firesc de spaţiu.
Între artistul creator şi omul în cauză nu există o corespondenţă deplină, totălă, în principiu. Dar majoritatea constatărilor de structură spirituală sunt prezente şi în operă. Pentru omul Spaiuc se impun şi ne impresionează sinceritatea, cinstea, hărnicia, perseverenţa, modestia şi amiciţia. Prietenia sa m-a bucurat şi m-a susţinut moral mereu. De la mine nu avea nici cel mai mic avantaj material, decât discuţiile despre artă. Şi m-a vizitat mereu, mi-a scris şi mi-a telefonat mereu din Italia, cănd noi aveam reţineri şi pentru un telefon local. Însuşirile amintite se simt şi în arta sa, stimulată şi înobilată de ele. Mă bucur şi mă nândresc cu prietenia sa.
Cred că picturile sale din expoziţia prezentă sunt în fericită consonanţă cu corola de frumuseţi a toamnei actuale şi că unele din lucrări ar putea bucura interioarele noastre.
În numele meu şi al dumneavoastră, îl felicităm cu căldură şi preţuire.
Sursa: Hiperion - Caiete Botosanene, Nr.4/2003 - http://georgespaiuc.uv.ro/criticaspaiuc.htm
