Dialogul artelor

„Dialogul artelor” in cadrul Liceului „A. T. Laurian” si in atmosfera culturala din Botosani

                 In orasul nostru continua traditia vietii intelectuale elevate, care de totdeauna a conferit mediului nostru spiritual aura pe care Florenta o are in peninsula italica. Proportiile trebuie pastrate, dar samburele de adevar este de necontestat.
In contextul ambiant amintit, in urma cu 17 ani s-a infiripat, in cadrul Muzeului Judetean Botosani, un cerc de prieteni ai artelor, creat cu intentia de a cunoaste si indragi creatiile de valoare ale artei romanesti si universale.
                   Initiativa imi apartine si continua o preocupare pe care o avusesem in cariera mea de profesor la Liceul „Laurian” din Botosani, cand, mai bine de 30 de ani, imi insoteam lectiile cu proiectii, lecturi si auditii, spre exemplificare, pentru a spori interesul si frumusetea lor. Pentru completarea lectiilor si pentru largirea orizontului din cuprinsul lor, organizam, aproape in fiecare duminica, in aula liceului, cercuri de muzica si arte plastice (auditii, proiectii, explicatii). Cercuri cu prezenta absolut facultativa, grupand membrii claselor paralele, pentru temele comune lor, iar, la perioade mai mari, prezentari pentru toate clasele cu teme de interes cultural mai larg si comun (ex.: „Clasicismul in muzica si arte plastice”, „Monumentalitate si dramatism in sculptura lui Michelangelo si in muzica lui Beethoven”, „Florile in muzica si pictura romaneasca”).
Stiind ca fostii elevi mi-au ramas prieteni si recunoscatori in urma preocuparilor mele de educatie artistica, am considerat ca trebuie sa continui sa fiu alaturi de ei pe acest taram, pentru ei si pentru mine. Pentru ei, convins ca nimic nu sensibilizeaza spiritul, nu-l fac mai bun, mai nobil, decat credinta si viata culturala. Pentru mine, intrucat astfel am fost deprins sa traiesc, oferindu-mi bucuria muncii organizate si farame de satisfactii intelectuale.
                   Muzeul Judetean Botosani ne-a oferit conditii excelente de manifestare si astfel grupul nostru de prieteni ai artelor (nu-i inscriem in scripte, nu ne intereseaza niciodata numarul lor, dar sala de festivitati a muzeului, periodic, aproape lunar, era uneori neincapatoare) formeaza o familie spirituala de admirat. Sunt oameni de toate varstele, oameni sensibili si cultivati sau interesati de a se cultiva. Majoritatea vin mereu, de ani de zile, dar mereu apar si chipuri noi, stimulati de chemarea celorlalti. Imbucurator este faptul ca o buna parte dintre prietenii nosti sunt tineri si foarte tineri, venind cu parintii lor si prezenta lor va contribui la educatia umanista, de care au atata nevoie. Sunt bucuros ca vin cu noi unii dintre copiii fostilor nostri elevi si sunt incantat vazand si chipurile unor studenti, atunci cand revin in orasul nostru.
           In primii ani am organizat numai prezentari de muzica, grupate sub genericul „Muzica marilor iubiri”. Denumire nu intamplator aleasa, intrucat suna atragator pentru public, dar mai ales pentru ca desemneaza sursa principala de inspiratie pentru compozitori. Dragostea pentru aleasa inimii, dragostea erotica, in intelesul cel mai inalt al acestei entitati spirituale, dar si dragostea in sensul mai larg al notiunii de iubire. Dragostea pentru natura, iubirea pentru semenii tai in general, dragostea pentru arta. Banuiti ca aria acestui generic este foarte larga si ca sursele de inspiratie si creatiile decurgand din ele sunt impunatoare. Am avut deci putinta de a ma opri asupra unor opusuri frumoase, interesante si realizate artistic si in stransa legatura cu viata compozitorului prezentat. Alternarea povestirii vietii cu exemplificarile sonore, insotite de explicatii succinte privind lucrarea, privind specificul ei, consonanta dintre continutul sau si trairile creatorului, frumusetea si valoarea artistica a opusului au constituit procedeul prezentarilor noastre. Timpul afectat auditiilor, indiscutabil mai amplu. Ne-am straduit ca expunerea sa fie succinta, clara, sa imbine rigoarea stiintifica cu accesibilitatea termenilor si cu un aspect literar al vorbirii, ca in maniera in care facea Robert Shuman cronica muzicala (fara nici o pretentie de comparatie), fiind convins, inca din anii in care eram elev si student, ca auditoriul te urmareste daca cele pe care le afla sunt interesante si atragator prezentate. In modul acesta, pe parcursul a doua, trei auditii in luni succesive, prietenii grupului nostru s-au delectat cu pagini din viata si opera majoritatii marilor compozitori ai lumii (Corelli, Vivaldi, Bach, Händel, Rameau, din pleiada compozitorilor Barocului, Haydn, Mozart, Beethoven, exponentii straluciti ai Clasicismului muzical vienez, Berlioz, Shubert, Schuman, F.M. Bartholdy, Chopin, Liszt, Paganini, Grieg, Ceaikovski, Mahler, R. Strauss, din constelatia romanticilor, Dvorak, din creatia nationala ceha, Debussy, Ravel, De Falla, cu opusurile lor impresioniste si cu ecourile impresionismului francez in muzica romaneasca). Prietenii muzicii au simtit si ai inteles caracterul specific al principalelor curente si stiluri din muzica universala, noutatea lor pe taramul frumosului artistic: incarcatura ornamentala si monumentalitatea Barocului, claritatea, echilibrul, cultul pentru perfectiunea formei la clasici, efuziunea lirica, fantezia, culoarea locala, sentimentul naturii, predilectia pentru contraste mari, la romantici, evocarea, visarea cu tenta nostalgica si simbolica, rafinamentul intelectual, propriu muzicii impresioniste. Si cat farmec si spor de intelegere si de perceptie afectiva am trait impreuna cand am ascultat liedurile lui Schubert din celebrul ciclu „Calatorie de iarna”, dupa ce am evocat anterior viata sentimentala nefericita a compozitorului! Muzica dramatica scrisa de Beethoven i-a zguduit pe auditori dupa ce au aflat despre incercarile de neinchipuit prin care a trecut compozitorul (dragoste spulberata, surzenie, gandul sinuciderii), dar le-a si sporit admiratia si increderea in viata fata de omul si artistul care a putut sa invinga asemenea adversitati si sa cante inegalabil eroismul si frumosul vietii.
Pentru prietenii nostri, toate lucrarile au fost valoroase artistic si incantatoare, pentru ca am avut grija sa aleg opusuri de exceptie. Educatia estetica se realizeaza prin capodopere. Ele emotioneaza, determina trairi care innobileaza spiritul. Auditiile au subliniat si notele specifice proprii curentelor si creatorilor (muzica lui Händel, o sarbatoare a spiritului, o muzica festiva, in primul rand. Muzica lui Bach, simpla, profunda, inalt spiritualizata. Muzica lui Haydn, robusta, viguroasa, optimista. Mozart e mereu proaspat, spontan, cristalin. Cantul lui Schubert, mai presus de orice, gingas si duios, iar Ceaikovski aduna in sonurile sale toata tristetea si durerea lumii).
              In ultimii ani, la sugestia fostilor mei elevi, obisnuiti cu prezentarile de muzica si arte plastice din liceu, al largit preocuparile cercului, hotarandu-ma pentru vecinatatea mai multor arte, sub genericul „Dialogul artelor”, accentul cazand asupra muzicii si picturii (fara a excepta si sculptura si arhitectura). Obligatiile mele au devenit mai grele, mai complexe, mai pretentioase, dar si cu un spor de satisfactie. Alternand si imbinand, in cadrul unei prezentari, auditiile muzicale cu proiectii de diapozitive color, am incercat sa intretin un dialog interesant si edificator artistic privind operele din domeniile mentionate, notele de asemanare si deosebire, contributia creatorilor la evolutia curentului artistic apartinator si la tezaurul culturii universale. Pe parcursul mai multor intalniri, uneori sapte-opt la numar pentru fiecare tara, ne-am aflat in universul muzicii si al artelor plastice din Italia, Franta, Spania, Germania, Tarile de Jos (Belgia si Olanda de astazi), din Romania. I-am cunoscut si i-am recunoscut, apreciat, indragit pe pictorii mari coloristi ai lumii (Tizian, Velasquez, Rubens, Rénoir, Luchian), i-am admirat pe exponentii straluciti ai Florentei din epoca de aur a Renasterii: Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo; ne-am impresionat de realismul si aspectul moralizator al picturii lui Jeronimus Bosch si Pieter Bruegel cel Batran si de realismul si caracterul profund uman si filozofic al artei incomparabilului Rembrand. Pictorii romantismului francez, Géricauld si Delacroix, cu exaltarea luminii si a contrastelor cromatice, cu noutatea subiectelor, cu sentimentul naturii si cu acel cult al fanteziei si al fantasticului au permis prietenilor nostri sa inteleaga si sa se bucure de muzica romanticilor (Chopin, Schubert, Weber, Schuman, Mendelssohn, Wagner).
               Un taram de delicii ale spiritului a marcat tema „Impresionismul francez in muzica si pictura si ecourile lui in arta romaneasca”. Monet, Pissaro, Sisley, Rénoir, Darascu, cu miracolele panzelor lor surprinzand vibratia naturii, palpitul si poezia sa, in imagini notand viata de o clipa, mereu schimbatoare a universului, ne-au subjugat emotional si au avut in sonurile lui Debussy, Ravel, Alfred Alessandrescu corespondente si impliniri fericite.
Nu i-am uitat nici pe marii deschizatori de modernitate in pictura universala: Van Gogh, Gauguin, Matisse, Pallady. Originalitatea artei lor, caracterul exotic si tulburator, vehementa de culoare, profunzimea si sinceritatea trairilor din arta lor ne-au convins ca arta moderna, valoroasa, se situeaza la nivelul artei marilor perioade anterioare, inclusiv a celei din Renastere si, in ambianta ei, am putut aprecia si intelege muzica lui Hindemith si Stavinsky.
Ne-am aplecat cu interes si satisfactie si asupra vietii si muzicii lui George Enescu, pe parcursul unui an aproape. I-am invocat viata si ama ascultat mai multe dintre opusurile sale, inclusiv parti din opera „Oedip”, pe fundalul si in consonanta cu pictura marilor nostri clasici: Grigorescu, Andreescu, Luchian. Am apropiat, spre exemplu, robustetea si luminozitatea panzelor lui Grigorescu de sonurile rapsodiilor lui Enescu, de „Impresii din copilarie”, de „Suita a treia pentru orchestra” sau de „Sonata a treia pentru pian in caracter popular romanesc”. Opera „Oedip” si simfoniile sale au avut corespondent in arta sobra, interiorizata, cu rezonanta meditativa, creata de Andreescu, iar linistea neoclasica din sonatele de tinerete ale lui Enescu, melancolia rascolitoare, dorul si visarea, atat de proprii muzicii enesciene, prezente in primul rand in „Simfonia de camera”, au chemat alaturi si s-au logodit in chip fericit cu peisajele si florile lui Stefan Luchian. Ciclul Enescu a fost o sarbatoare a spiritului estetic si romanesc!

Sursa: http://www.evenimentuldebotosani.ro/viewArticol.php?articol_id=20929

Dialogul artelor

Articole